Dacă "Estadio da Luz" din Lisabona promite să fie plin ochi pentru
finala Ligii Campionilor la fotbal pe 24 mai, unde se vor întâlni formațiile Real Madrid și Atlético Madrid, arena "Santiago Bernabéu" va fi și ea umplută la capacitate maximă.
Stadionul lui Real, care va difuza meciul pe mai multe ecrane gigant ce vor fi instalate, a epuizat deja toate biletele puse în vânzare pentru "socios" și pentru public.
De asemenea, rivala Atlético Madrid a anunțat că își va deschide stadionul "Vicente Calderón" pentru fanii săi în seara finalei.