Aflată sub conducerea lui Diego Simeone, Atletico Madrid a câştigat Europa League, Supercupa Europei şi Cupa Spaniei. Acum, "alb-roşii" au luat titlul în Spania şi sunt la un pas de trofeul suprem, cel al Ligii Campionilor.
"Este fructul a trei ani de muncă", a spus Simeone, într-un interviu acordat pentru uefa.com. În trecut, argentinianul a fost în două rânduri şi jucător la clubul madrilen, iar primul succes ca antrenor l-a obţinut la numai şase luni după ce o preluase pe Atletico, chia la Bucureşti, pe Naţional Arena, în finala Europa League cu Athletic Bilbao. În această lună, titlul a poposit la acest club pentru prima dată după 1996, în urma unei remize la Barcelona.
"Au fost aproape trei ani în care am muncit împreună. Am ajuns că culegem roadele acestei munci. Mai întâi, am avut succes în Europa, în urmă cu doi ani. Apoi, cu aceeaşi modestie şi bazându-ne pe unitatea grupului, am reuşit şi-n Primera Division. De la atacanţi la portari, toţi ştiu ce au de făcut pentru a câştiga. Toţi ştiu cum să fructifice punctele nostre forte şi cum să le ascundă pe cele slabe, pentru că avem şi aşa ceva, dar încercăm să nu le scoatem în evidenţă", a spus Simeone.
La 40 de ani de la unica prezenţă a ei într-o finală de Cupa Campionilor, pierdută cu 4-0 în faţa lui Bayern Munchen, la Bruxelles, Atletico va da piept cu Real Madrid, sâmbătă, la Lisabona.
"Există o rivalitate istorică între noi şi adversara de sâmbătă", a spus Simeone, care poate deveni al treilea tehnician non-european care ar câştiga trofeul Ligii Campionilor, după compatrioţii săi Luis Carniglia (Madrid 1958, 1959) şi Helenio Herrera (FC Internazionale Milano 1964, 1965).
"Este frumos într-un fel ca un oraş ca Madrid să aibă o echipă de calibrul lui Real Madrid şi alta care luptă în maniera în care o face Atletico. Diferenţa dintre ele există şi din punct de vedere social. Fiecare luptă cu propiile arme", a mai precizat tehnicianul.
Pe Estadio Da Luz din Lisabona, Atletico va înfrunta o echipă pe care nu a învins-o decât o dată în trei meciuri jucate în acest sezon. "Ei au jucat cu trei oameni la mijloc şi trei în atac. Ulterior, au schimbat în 4-4-2 şi au obţinut rezultate bune. Dar jucătorii de valoarea celor de la Real sunt periculoşi în orice sistem i-ai pune. Real are nume mari în echipă, nu trebuie uitat acest lucru", a precizat Simeone, încercând să explice de ce Atletico nu are decât o victorie în 4 meciuri cu Real.
RomanianSoccer