Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, înainte de
finala Ligii Campionilor cu Atlético Madrid, că "La Decima", al zecelea trofeu pentru echipa sa în această competiţie, reprezintă un vis pe care speră să-l îndeplinească.
Întrebat dacă La Decima este un vis sau o obsesie, Ancelotti a răspuns:
"Cred că este un vis şi vom încerca să-l îndeplinim".
Ancelotti a mai spus că nu este tensionat, ci concentrat înaintea finalei.
"Am început sezonul ştiind că vizăm al zecelea trofeu în Liga Campionilor. Ştim că este un moment special. Este o finală, este multă presiune, dar asta este munca. Acesta este un meci în care nu este nevoie să munceşti mult pentru a-i motiva pe jucători. Am multe vise. Unul este că jucăm la fel ca în semifinale cu Bayern. Dacă vom juca la fel, avem şanse de a câştiga. Pentru mine este a şaptea finală. Nu pot cere mai mult de la această competiţie. Toată lumea ştie importanţa acestei competiţii pentru Real Madrid. Am spus din prima zi, sunt aici să ajut echipa să câştige această cupă. Suntem foarte aproape", a afirmat Ancelotti.
Cristiano Ronaldo a lipsit la ultimul joc din campionat, cu RCD Espanyol, din cauza problemelor medicale, în timp ce Karim Benzema are probleme musculare iar Pepe este şi el incert.
"Cristiano este o armă importantă a noastră. E de ajuns să ne uităm la statistici. Avem nevoie de el. Pepe şi Benzema nu s-au antrenat la începutul săptămânii dar acum au revenit în grup. Vom evalua starea lor în ultimul moment".
Finala Ligii Campionilor, dintre Atlético Madrid şi Real Madrid, va avea loc sâmbătă seară, de la ora 21:45, la Lisabona.