Selecționata Argentinei, în frunte cu căpitanul și marea vedetă Lionel Messi, a început pregătirile pentru Cupa Mondială de fotbal din această vară, pentru care și-a făcut planuri mari, vizând cel puțin o calificare în semifinale.
"Sperăm să ne numărăm printre primele patru. Și, dacă vom atinge acest stadiu, atunci vom dori mai mult", a declarat selecționerul Alejandro Sabella într-un interviu acordat cotidianului argentinian Clarin.
"Nu pot promite trofeul, însă pot promite că vom face totul pentru a-l aduce acasă", a adăugat Sabella, care a început pregătirile cu 25 dintre cei 26 de jucători incluși în lotul preliminar pentru Mondialul brazilian.
Singurul absent este Angel Di Maria, care a câștigat sâmbătă Liga Campionilor cu Real Madrid. Acesta urmează să ajungă marți în Argentina, după care este învoit până vineri pentru a-și vizita familia în orașul său natal, Rosario.
Restul echipei "albiceleste" a sosit luni la centrul de pregătire al Federației argentiniene de la Ezeiza, lângă capitala Buenos Aires. După examenul medical, Messi și colegii săi au servit micul dejun, iar apoi au avut o discuție cu Sabella, înaintea primului antrenament, efectuat cu porție închise.
Argentina va disputa două meciuri amicale, cu Trinidad-Tobago (4 iunie) și Slovenia (7 iunie), înainte de a se deplasa pe 9 iunie la Belo Horizonte, unde trupa lui Sabella var avea "cartierul general" pe durata Cupei Mondiale.
La turneul final, Argentina va evolua în
Grupa F, alături de Bosnia-Herțegovina, Iran și Nigeria.