Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a declarat că a ajuns la o înţelegere cu oficialii FC Steaua şi şi-a reziliat contractul cu echipa campioană a României
.
"Nu mai sunt antrenorul echipei Steaua. S-a terminat, am făcut un contract, am semnat o reziliere. Va trebui să plătesc o suma foarte importantă echipei Steaua. Paguba este mai mică decât clauza de reziliere. Am ajuns la o înţelegere, este totul OK, este foarte bine. Eu aş fi preferat să se întâmple altfel, dar sper ca pe viitor să fiu un exemplu şi în această direcţie. Anume, contractul unui antrenor trebuie făcut foarte bine, cu clauze de ambele părţi, ca să aibă valabilitate. Am făcut o socoteală, am inclus totul acolo, nu mai e niciun fel de problemă", a spus Reghecampf.
Gruparea Al Hilal a anunţat, luni, numirea lui Laurenţiu Reghecampf în funcţia de antrenor al formaţiei saudite, pentru două sezoane. Al Hilal a anunţat totodată rezilierea contractului lui Sami Abdullah Al-Jaber, care pregătea echipa din 27 mai 2013.
În schimb, Laurenţiu Reghecampf a declarat, luni seară, că nu a semnat contractul cu Al Hilal, deoarece nu a ajuns încă la un acord cu finanţatorul Gigi Becali privind rezilierea înţelegerii cu Steaua, valabilă încă un an, tehnicianul luând în calcul chiar să continue în Liga I, dar numai în anumite condiţii.