Adrian Zamfir a cedat gratuit pachetul majoritar de acţiuni al FC Rapid unui grup de patru suporteri, a declarat preşedintele grupării giuleştene, Nicolae Manea.
"Nu îi cunosc pe cei patru suporteri care au devenit acţionari majoritari ai clubului, însă sunt sigur că asta era cea mai bună soluţie. Actele s-au semnat. De acum înainte orice persoană care vrea să investească la Rapid o poate face", a spus Nicolae Manea.
Conform procedurilor insolvenţei, cei patru noi acţionari ai FC Rapid trebuie să o notifice în scris pe Cristina Andronache, administratorul judiciar al clubului, care la rândul său va efectua modificările în Registrul Comerţului. Abia după această înregistrare cei patru suporteri rapidişti vor deveni oficial acţionari ai grupării giuleştene.
Tranzacţia a fost confirmată şi de site-ul oficial al FC Rapid: "Aşa cum se întâmplă la alte mari grupări de pe mapamond şi la noi s-a implementat ideea ca fanii să nu fie doar susţinători, ci şi acţionari. Astfel, cea mai populară echipă din istoria fotbalului românesc, Rapid, aparţine exclusiv suporterilor!".
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcţia de administrator special şi din cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului, la solicitarea conducerii tehnice şi a jucătorilor.
Demisia lui Zamfir a venit după ce, la 17 mai, Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal âa respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii 1.
Adrian Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele şase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acţiuni al clubului giuleştean, însă toate au eşuat.
Clubul giuleştean, care activează în prezent în Liga 2, se află în procedura de insolvenţă din 7 decembrie 2012. Planul de reorganizare al FC Rapid, care se întinde pe o durată de trei ani, a fost confirmat de Tribunalul Bucureşti. Următorul termen în dosarul de insolvenţă este 26 septembrie.