Selecționata Columbiei a sosit în Brazilia, fără vedeta sa Radamel Falcao, pentru ultima parte a pregătirii dinaintea
Cupei Mondiale de fotbal, competiție care va avea loc în perioada 12 iunie - 13 iulie în această țară.
"Cafeteros", pentru care ultimul Mondial a fost în 1998, în Franța, au aterizat la São Paulo, venind de la Buenos Aires, unde au dispus cu 3-0 de Iordania, într-un meci amical jucat vineri.
"Începând de acum vom pune în practică tot ce am pregătit. Columbia vine cu o intenția de a face un turneu bun", a declarat selecționerul Colombiei, argentinianul Jose Pekerman.
Pe lângă forfait-ul lui "Tigre" Falcao, columbienii deplâng și absența mijlocașului Aldo Ramirez, accidentat la un genunchi.
"Am pierdut un jucător important. Este ceva neașteptat și s-a petrecut la un antrenament. În același timp, acest lucru ne dă mai multă forță pentru a depăși o adversitate în plus", a spus Pekerman după jocul cu Iordania.
Columbia va debuta în
Grupa C a Cupei Mondiale din Brazilia pe 14 iunie, cu Grecia, la Belo Horizonte. Apoi, sud-americanii vor înfrunta Cote d'ivoire și Japonia.
Cantonamentul echipei columbiene va fi la Cotia, în regiunea metropolei São Paulo.