Chile şi Australia se vor întâlni, vineri noaptea, de la ora 01.00, în
Grupa B a
Campionatului Mondial din Brazilia, din care mai fac parte Olanda şi Spania. Sud-americanii şi naţionala de la Antipozi nu pot spera decât la un eventual loc doi, având în vedere că ibericii şi batavii sunt mari favoriţi să ocupe locurile calificabile.
Primul punct cucerit de naţionala Australiei în istoria participării ei la un Mondial a fost chiar într-un meci cu Chile, 0-0 în ediţia din 1974. Acela a fost şi singurul meci în care Australia nu a primit gol la o Cupă Mondială.
Chile, după ce s-a clasat pe locul al treilea la ediţia din 1962, nu a mai reuşit să câştige apoi decât 2 meciuri din 17 jucate la CM (6 egaluri şi 9 înfrângeri).
Chile a pierdut la trei ediţii în meciul de debut împotriva unor selecţionate care au jucat apoi finala Cupei Mondiale: Germania, în 1982, Brazilia în 1998 şi Spania în 2010. Astfel, dacă se respectă această tradiţie, în cazul unei victorii a Australiei, "cangurii" ar urma să joace finala.
Australia a câştigat doar 2 din cele 10 meciuri jucate la CM (3 egaluri şi 5 eşecuri). Cele 2 victorii au fost 3-1 cu japonia în 2006 şi 2-1 cu Serbia în 2010.
La ultimele opt meciuri în care a fost implicată Australia la un Mondial, s-au arătat 7 cartonaşe roşii (4 pentru "socceroos" şi 3 pentru adversari).
Chile a primit în medie 1,56 goluri pe meci în preliminarii, având din acest punct de vedere cea mai slabă defensivă de la CM 2014.
Australia nu a învins niciodată Chile în istoria ei (1 egal şi 3 eşecuri).
Niciun mijlocaş nu a marcat mai multe goluri în Zona Sud-Americană a preliminariilor decât Arturo Vidal. Mijlocaşul lui Juventus a punctat de 5 ori.
Echipele probabile:
Chile (3-5-2): Bravo; Medel, Jara, Mena; Isla, Gutierrez, Diaz, Aranguiz; Valdivia; Sanchez, Vargas. All. Sampaoli
Australia (4-5-1): Ryan; Franjic, Spiranovic, McGowan, Davidson; Holland, Milligan, Jedinak, Bresciano, Oar; Cahill. All. Postecoglu
RomanianSoccer