Selecţionerul Coastei de Fildeş, Sabri Lamouchi, a declarat că jucătorii săi sunt foarte mulţumiţi după victoria cu Japonia, scor 2-1, la Cupa Mondială, însă a precizat că mai au partide de disputat şi nu s-au calificat în optimi.
"Nu am început prea bine meciul, am primit golul dintr-o neatenţie. Apoi, am avut numeroase situaţii favorabile. Pentru noi era important să începem bine competiţia. Când ai un jucător ca Didier Drogba în echipă, titular sau rezervă, se poate schimba soarta unui meci. Jucătorii sunt foarte mulţumiţi de victorie, dar nu ne-am calificat în optimi încă", a spus Lamouchi.
Reprezentativa Coastei de Fildeş a învins, sâmbătă, la Recife, cu scorul de 2-1 (0-1), selecţionata Japoniei, într-un meci contând pentru
grupa C de la Cupa Mondială. Pentru Coasta de Fildeş au marcat Bony (64) şi Gervinho (66), iar pentru Japonia a înscris Honda (16).