Pentru prima oară în istoria fotbalului, un gol a fost atribuit grație tehnologiei pentru linia porții, în cursul meciului dintre Franța și Honduras (scor 3-0), disputat duminică seara la Porto Alegre, în
Grupa E a Cupei Mondiale 2014.
Golul, marcat în propria poartă de portarul hondurian Noel Valladares, a fost acordat în minutul 48 de către arbitrul brazilian Sandro Ricci și a permis Franței să-și mărească avantajul la două goluri.
Portarul a trimis involuntar mingea dincolo de linia porții, după un șut al atacantului francez Karim Benzema, balonul lovind mai întâi bara.
Arbitrul a acordat golul după ce a avut confirmarea în timp real, pe ceasul său, grație noii tehnologii, că mingea a depășit integral linia porții.
Cele 12 stadioane ale Cupei Mondiale 2014 sunt echipate cu tehnologia Goal-Control 4-D. Sistemul, conceput de firma germană GoalControl GmbH, funcționează cu 14 camere de mare viteză, câte 7 pentru fiecare poartă.
Potrivit FIFA, "poziția mingii este înregistrată în trei dimensiuni, în mod continuu și automat, din momentul în care ajunge în apropierea liniei porții".
Sistemul a fost testat în condiții reale de joc cu ocazia Campionatelor Mondiale ale cluburilor din 2012 (Japonia) și 2013 (Maroc), apoi la Cupa Confederațiilor 2013 din Brazilia, însă la niciuna dintre aceste competiții arbitrii nu au fost nevoiți să apeleze la ajutorul tehnologiei.