Anglia, pregătită de Roy Hodgson, şi Uruguay, antrenată de Oscar Tabarez, se înfruntă în această seară, de la ora 22:00, la São Paolo, pe Arena Corinthians, în
Grupa D a Cupei Mondiale.
După ce au pierdut primele două meciuri, cu Anglia respectiv Costa Rica, cele două formaţii nu au altă alternativă decât victoria pentru a mai spera la calificarea în optimi. La uruguayeni, va lipsi Maxi Pereira care s-a accidentat.
În cele 10 meciuri precedente dintre cele două selecţionate, Uruguay e în avantaj faţă de Anglia, cu 4 victorii şi 3 înfrângeri. Trei partide s-au încheiat la egalitate. Uruguay vine după 3 înfrângeri la rând la mondial: 2-3 cu Olanda în semifinale, în 2010, 2-3 cu Germania în finala mică, tot în 2010, şi 1-3 cu Costa Rica în Grupa D de la această ediţie.
Anglia a câştigat un singur meci din ultimele 6 jucate de ea la Mondiale, 1-0 cu modesta Slovenia în 2010. În aceste meciuri are 3 egaluri şi 2 înfrângeri.
În martie 2006 s-au întâlnit ultima dată Anglia şi Uruguay, pe "Anfield", într-un amical. Au câştigat englezii cu 2-1 prin golurile marcate de Peter Crouch şi Joe Cole.
Anglia a marcat mereu în ultimele 8 meciuri jucate cu adversari sud-americani. Anglia a înregistrat la meciul cu Italia un record propriu, care data din 1966: A avut un procentaj de 91% de pase reuşite. Wayne Rooney nu a marcat în ultimele 9 meciuri jucate la CM.
Cu toate acestea, Hodgson e mulţumit de Rooney: "Sunt mulţumit de Rooney. Contra italiei a fost util, a alergat mai mult decât toţi ceilalţi. Pe lângă Gerrard şi Lampard, are o experienţă deosebită, iar adversarii se concentrează mereu asupra lui pentru a-l marca. Chamberlain? Nu cred că va juca titular cu Uruguay".
De partea cealaltă, Tabarez merge pe mâna lui Suarez: "S-a antrenat toată săptămâna. Desigur, nu e la sută la sută din capacitatea sa, dar ne poate ajuta. Una e să joci meciuri-şcoală şi alta oficiale. Dar talentul său poate fi decisiv. Anglia trebuie să-şi facă griji. Suntem o echipă greu de învins".
Echipele probabile:
Uruguay (4-4-2): 1 Muslera, 22 Caceres, 3 Godin, 13 Gimenez, 6 Álvaro Pereira, 17 Arevaldo Rios, 20 Gonzalez 14 Lodeiro, 7 C.Rodriguez, 21 Cavani, 9 Suarez.
Anglia (4-2-3-1): 1 Hart, 2 Johnson, 6 Jagielka, 5 Cahill, 3 Baines, 4 Gerrard, 14 Henderson, 11 Welbeck, 10 Rooney, 19 Sterling, 9 Sturridge
RomanianSoccer