Portarul columbian Faryd Mondragon a devenit, la 43 de ani și 3 zile, cel mai vârstnic jucător care a disputat o Cupă Mondială de fotbal, după ce a fost introdus pe teren în finalul meciului cu Japonia, disputat marți la Cuiaba, în cadrul
Grupei C a competiției din Brazilia.
Mondragon l-a înlocuit pe căpitanul David Ospina în poarta Columbiei, în minutul 84 al jocului cu niponii, doborând cu această ocazie recordul camerunezului Roger Milla, care avea 42 de ani, o lună și 8 zile în momentul în care a evoluat la Mondialul din 1994, găzduit de Statele Unite.
Noul recordman este un globetrotter care a jucat la 11 cluburi din 8 țări diferite, precum Paraguay, Turcia, Germania sau Franța, după ce și-a început cariera profesionistă în 1990, la Deportivo Cali, în Columbia.
"Sunt un privilegiat să pot fi prezent la un Mondial, la 43 de ani", a declarat Mondragon, după ce a urmărit primele două meciuri ale naționalei "Cafetera" de pe banca de rezerve.
Selecționerul Columbiei, Jose Pekerman, a profitat de diferența liniștitoare două goluri de pe tabela de marcaj (3-1), în finalul meciului cu Japonia, pentru a-l introduce în joc pe veteran, în locul portarului Ospina. După intrarea lui Mondragon, columbienii au mai marcat un gol, impunându-se în final cu 4-1.
Faryd Mondragon a mai doborât cu această ocazie alte două recorduri. Niciun alt jucător nu a mai așteptat 16 ani, între Franța 1998 și Brazilia 1994, pentru a participa din nou la o Cupă Mondială. De asemenea, nimeni nu a mai disputat două Cupe Mondiale de fotbal la o distanță de 20 de ani, așa cum a reușit columbianul, care a fost prezent și la Mondialul din 1994.