Selecţionerul Cesare Prandelli şi-a anunţat demisia de la conducerea naţionalei Italiei, după eliminarea în faza grupelor la Cupa Mondială.
Cesare Prandelli a preluat naţionala Italiei la 30 mai 2010, iar în martie îşi prelungise contractul cu doi ani.
De asemenea, preşedintele federaţiei italiene, Giancarlo Abete şi-a anunţat demisia, după eliminarea Italiei în grupe la Cupa Mondială.
"Proiectul tehnic este responsabilitatea mea şi am anunţat federaţia că demisionez, deoarece când un proiect eşuează, trebuie să-ţi asumi responsabilitatea. Nu am avut ocazii, probabil pentru că suntem limitaţi tehnic sau nu am fost bine structuraţi. Este responsabilitatea mea, proiectul tehnic nu a funcţionat", a declarat Prandelli.
Prandelli s-a plâns de atmosfera de după prelungirea contractului până în 2016, chiar înainte de Cupa Mondială:
"De când mi-am prelungit contractul, ceva s-a schimbat, nu ştiu de ce, dar am fost consideraţi ca un partid".
Preşedintele federaţiei şi-a exprimat speranţa că selecţionerul va reveni asupra deciziei.
"Prandelli şi-a semnat demisia, voi convoca un consiliu federal vineri sau luni şi i-am spus că sper să-şi retragă demisia".
De asemenea, Giancarlo Abete şi-a anunţat
"demisia irevocabilă".
Reprezentativa Italiei a fost eliminată de la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă, marţi, la Natal, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Uruguayului, în ultima etapă a
grupei C a competiţiei, echipa sud-americană asigurându-şi astfel accederea în optimi.
Este pentru a doua oară consecutiv când naţionala Italiei părăseşte Cupa Mondială încă din faza grupelor.