Portarul și căpitanul echipei Italiei, Gianluigi Buffon (36 ani), a criticat fără să-i numească pe mai tinerii săi coechipieri, prea timizi în meciul pierdut în fața Uruguayului (1-0), marți la Natal, în
Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, sinonim cu eliminarea "squadrei azzurra" de la turneul final.
"Auzim adesea că este nevoie de o schimbare, că Buffon, Pirlo, De Rossi, Chiellini și Barzagli sunt bătrâni, dar adevărul este că atunci când trebuie împins carul, ei sunt întotdeauna în prima linie", a afirmat 'Gigi' pentru postul italian Sky.
"Trebuie să-i respectăm un pic mai mult, nu pentru ce au fost, ci pentru ce reprezintă încă", a adăugat Buffon.
Fără să dea nume, portarul campioanei mondiale din 2006, ireproșabil în cursul meciului de marți, a concluzionat că pe teren, 'trebuie făcut', 'puteam face' sau 'ar trebui făcut' nu este deloc suficient.
În aceeași grupă D, celălalt căpitan eliminat, englezul Steven Gerrard, a criticat indirect mai tinerii săi coechipieri, estimând că anumiți jucători englezi au devenit prea bogați la o vârstă prea fragedă, iar acest lucru le afectează performanța.
"Pentru cei care vor bani, celebritatea este tot ceea ce fotbalul poate aduce. Dar cu siguranță că ea are un efect", a afirmat Gerrard (34 ani) pentru postul BBC.