Selecţionerul Ghanei, Kwesi Appiah, a declarat după înfrângerea din meciul cu naţionala Portugaliei, scor 1-2, şi ratarea calificării în optimile de finală, că nu va pleca de la reprezentativa africană.
"Decizia de a scoate din lot doi jucători indisciplinaţi îmi aparţine. La acest nivel te gândeşti la grup, nu doar la un jucător. Trebuia să mă gândesc la binele echipei, iar decizia am luat-o în această dimineaţă. Niciun antrenor nu îşi doreşte să fie într-o asemenea situaţie. Toţi antrenorii vor să-şi vadă jucătorii concentraţi la meciuri. Contractul meu nu se încheie aici. Am construit o echipă tânără, totul a început în urmă cu doi ani. Vom fi mai buni pe viitor", a spus Appiah.
Echipa naţională a Portugaliei a învins, joi, la Brasilia, cu scorul de 2-1 (1-0), reprezentativa Ghanei, în ultima etapă a
grupei G de la Cupa Mondială, dar ambele formaţii au ratat calificarea în optimile de finală ale competiţiei.
Golurile portughezilor au fost marcate de Boye (31 autogol) şi Ronaldo (80), în timp ce pentru ghanezi a înscris Gyan, în minutul 57.
Germania va întâlni în optimile de finală ocupanta locului secund din grupa H, iar SUA va întâlni câştigătoarea grupei H.