Selecționerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari, consideră că echipa sa este "
aproape de nivelul ideal", după ce a reușit să învingă cu 4-1 reprezentativa Camerunului, luni seara la Brasilia, succes în urma căruia Selecao și-a asigurat calificarea în
optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal.
"Am reușit să ne calificăm, dar a fost dificil. Camerunul putea fi una dintre echipele implicate în lupta pentru calificare. După meciul lor din această seară, îți spui că nu este posibil ca această echipă să aibă trei înfrângeri în grupă. Noi suntem aproape de nivelul ideal și este important să ajungem la acest nivel în momentul meciurilor cu eliminare directă. Acum trebuie să comitem mai puține greșeli. În grupe îți poți permite asta, însă în faza următoare nu mai este posibil, pentru că soarta unui meci poate depinde de un singur gol. Este ceea ce trebuie să schimbăm în jocul nostru", a declarat selecționerul brazilian după meci.
Scolari consideră că echipa Braziliei este dependentă de Neymar "așa cum este Argentina de Messi".
"Unii jucători sunt diferiți. Vedetele și jucătorii de nivel înalt fac diferența în toate selecționatele. În plus, Neymar participă în toate compartimentele de joc. Am lăudat în mai multe rânduri clubul Santos (la care s-a format atacantul) pentru că Neymar poate lăsa creația pentru a merge la marcaj", a subliniat "Felipao". Neymar a reușit o dublă pentru Brazilia în partida cu Camerun și este liderul clasamentului golgheterilor CM 2014, cu 4 reușite de la debutul turneului final.
Brazilia va întâlni în optimi selecționata statului Chile, iar Scolari recunoaște că și-ar fi dorit un alt adversar.
"Am jucat de două ori împotriva chilienilor și văd dificultățile. Sunt oameni care cred că Chilie este ușor de învinsă, însă echipa are calitate. Vom încerca să câștigăm. Dacă puteam alege adversarul, aș fi ales un altul. Chile este o echipă sud-americană, care are calitate și organizare", a adăugat selecționerul Braziliei.