Tehnicianul german al naţionalei Camerunului, Volker Finke, a declarat, luni, după înfrângerea din meciul cu Brazilia, scor 1-4, că jucătorilor săi le-a lipsit concentrarea.
"Vreau să le cer scuze tuturor oamenilor din Camerun pentru prestaţia noastră. Astăzi ne-a lipsit concentrarea şi asta a fost cauza înfrângerii", a spus Finke, după ce reprezentativa africană a încheiat grupa A de la Cupa Mondială fără să acumuleze vreun punct.
Echipa naţională a Braziliei a învins, luni, la Brasilia, cu scorul de 4-1 (2-1), reprezentativa Camerunului, şi a încheiat pe primul loc
grupa A de la Cupa Mondială.
Golurile brazilienilor au fost marcate de Neymar (17, 35), Fred (49) şi Fernandinho (84), în timp ce pentru camerunezi a înscris Matip, în minutul 26.