Atacantul echipei CS Universitatea Craiova, Costin Curelea, spune că rezultatele din meciurile amicale disputate în cantonamentul de pregătire din Slovenia nu sunt importante. El consideră că primordială este consolidarea relaţiilor de joc. CS U a învins joi, cu scorul de 1-0, formaţia croată Slaven Belupo.
"Am întâlnit o echipă agresivă, cum e şi spiritul croaţilor. Important pentru noi este că am câştigat şi a fost un meci foarte bun în acest moment al pregătirii. Cel mai important este să ne facem jocul, să alergăm, să ne antrenăm bine, dar este cu atât mai bine cu cât câştigăm. Contează bineînţeles şi la moral. Cred că toţi am fost un pic mai proapeţi meciul trecut, acum s-a resimţit o uşoară oboseală. Dar şi echipa pe care astăzi am întâlnit-o a fost mai agresivă şi un pic mai bună comparativ cu Celje. Am văzut că avem un început destul de greu. Meci cu Rapid, apoi cu Steaua în Cupa Ligii. În campionat Pandurii, iar Steaua. E important să începem bine, să câştigăm mai ales acasă şi asta ne va da încredere pentru viitor.Mai avem încă puţin de acumulat, mai sunt două meciuri amicale în acest stagiu de pregătire şi cred că vom fi gata. La momentul începerii campionatului vom fi în formă maximă", a spus Curelea pentru site-ul oficial al oltenilor.
"Alb-Albaştrii" vor rămâne în Slovenia pana pe data de 10 iulie.
RomanianSoccer