Germanul Thomas Müller a afirmat, la Belo Horizonte, că jucătorii germani au fost extraordinari în prima repriză a partidei cu Brazilia, câştigată de Germania, scor 7-1, în
semifinalele Cupei Mondiale.
"Greu de descris această seară. Nu ne-am aşteptat, dar se vede cât de diferite pot fi meciurile. În prima repriză am fost extraordinari, am spart toate ghinioanele. Mai avem un singur meci, trebuie să jucăm pe viaţă şi pe moarte şi să câştigăm titlul. Astăzi ne-a mers perfect, nu există nicio echipă care să ne stea în faţă", a declarat Müller.
Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecţionata Braziliei, în semifinalele competiţiei.
Golurile Germaniei au fost marcate de Thomas Müller (11), Miroslav Klose (23), Toni Kroos (24, 26), Sami Khedira (29) şi André Schürrle (69, 79).
Pentru Brazilia a înscris Oscar (90+1).