Mijlocaşul Steven Gerrard şi-a anunţat retragerea din prima reprezentativă a Angliei, pentru care a jucat 14 ani şi a disputat 114 de partide, a anunţat Federaţia Engleză de Fotbal (FA).
"M-am bucurat de fiecare minut în care mi-am reprezentat ţara şi sunt trist când mă gândesc că nu voi mai îmbrăca tricoul Angliei. Oricum, sper să continui relaţia mea importantă cu federaţia în calitate de ambasador şi să ajut aşa cum pot. Aş dori să mulţumesc familiei şi prietenilor mei pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în acest timp. Mulţumesc antrenorilor, staff-ului din cadrul FA şi tuturor jucătorilor alături de care am avut norocul să împart vestiarul. Fanii au fost extraordinari, mai ales în Brazilia, unde ne-au susţinut în ciuda rezultatelor dezmăgitoare. Mulţumesc în special lui Roy Hodgson, pentru că atunci când a preluat echipa m-a numit căpitan permanent şi m-a făcut cel mai mândru om din ţară, permiţându-mi să-mi îndeplinesc un vis din copilărie. A fost o decizie greu de luat, cea mai grea din cariera mea", a declarat Gerrard.
La 34 de ani, mijlocaşul echipei FC Liverpool are 21 de goluri marcate pentru Anglia. El este al treilea jucător cu cele mai multe selecţii în naţională, după Peter Shilton (125) şi David Beckham (115).