Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a devenit, sâmbătă, acţionarul majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută dintre acţiunile deţinute de cei patru suporteri, au declarat surse din cadrul clubului giuleştean.
Fanii primiseră 80 la sută din acţiunile clubului de la Adrian Zamfir şi i-au cesionat lui Valerii Moraru doar 75 la sută.
"Suporterii acţionari nu au dorit să cedeze toate cele 80 la sută din acţiuni, păstrându-şi trei dintre ei câte 1 la sută, iar unul 2 la sută. Motivul invocat de aceştia este că doresc să poată convoca în cazuri extreme Adunarea Generală a clubului şi pentru a putea lua cunoştinţă despre deciziile importante pe care le va lua în perioada următoare Valerii Moraru. Cei patru suporteri s-au obligat printr-un contract să cedeze şi cele 5 la sută din acţiuni către Moraru în momentul în care clubul va ieşi din insolvenţă", au declarat sursele citate.
Noul acţionar majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat că formaţia giuleşteană este un brand mare, o echipă iubită şi ar fi fost păcat să dispară "din fotbalul mare".
"Ieri, 25 iulie, am cumpărat 75 la sută din acţiunile clubului Rapid şi urmează alte negocieri pe care sper să le finalizăm până miercuri sau joi. Mulţumesc familiei, care m-a ajutat să-mi îndeplinesc acest vis. Ştiu că urmează o perioadă foarte grea, dar sunt convins că voi reuşi. Rapid este un brand mare, o echipă iubită, şi era păcat să dispară din fotbalul mare. Rapid are un potenţial foarte mare şi un viitor şi mai mare, cu noi sau fără noi", a spus Moraru.
Avocaţii lui Valerii Moraru au notificat deja administratorul judiciar şi au solicitat înscrierea omului de afaceri basarabean în registrul intern al acţionarilor SC FC Rapid SA.
Adrian Zamfir controlează 20 la sută: 15 la sută prin soţia sa, Natalia Zamfir, şi prin doi apropiaţi câte 2 şi 3 la sută. Conform surselor citate, Zamfir negociază în continuare şi cedarea celor 20 de procente către Valerii Moraru, dar îi solicită acestuia mai multe garanţii privind investiţiile ulterioare în gruparea giuleşteană.
În această după-amiază, Valerii Moraru are programată o conferinţă de presă în cadrul căreia va face publică preluarea pachetului de 75 la sută din acţiunile clubului.
Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a promis că va investi la semnarea contractului suma de 550.000 de euro pentru cheltuielile urgente ale clubului.
Fostul acţionar majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, cedase gratuit 80 la sută din acţiuni către patru suporteri, dar tranzacţia nu fusese oficializată de administratorul judiciar Cristina Andronache. Zamfir a negociat în ultimele săptămâni în numele acestora cedarea pachetului majoritar de acţiuni cu Valerii Moraru şi investitorul italian Angelo Massone.