Preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat vineri, cu ocazia prezentării noilor achiziţii, că obiectivul grupării este o clasare în primele zece echipe la finalul campionatului.
"Facem prezentarea noilor achiziţii astăzi deoarece de-abia aseară am terminat campania de transferuri. Cred că am adus jucătorii de care aveam nevoie, iar acum lotul este complet. Obiectivul nostru pentru acest sezon este clasarea în primele zece echipe la finalul campionatului. Am încredere că ne vom atinge obiectivul şi că la Iaşi nu se va mai vorbi despre salvarea de la retrogradare", a spus Florin Prunea.
Oficialul formaţiei ieşene a mai precizat că gruparea moldavă este printre puţinele echipe fără datorii:
"Suntem poate singura echipă din Liga 1 care nu are datorii faţă de angajaţi, jucători şi la bugetul de stat. Cred că doar aşa putem realiza tot ceea ce ne-am propus. Mulţi dintre jucătorii pe care i-am transferat au fost atraşi la Iaşi de condiţiile oferite şi de liniştea financiară", a spus Florin Prunea.
La conferinţa de presă ce a avut loc la Primăria municipiului Iaşi au fost prezentate noile achiziţii, Branko Grahovac, Milan Mitici, Ionuţ Voicu, Cristian Munteanu, Dulee Johnson, Alexandru Cicur, Alexandru Ţigănaşu, Lukács Bőle şi Wesley Lopes.