Atacantul Iulian Roşu, mijlocaşul Sebastian Cojocnean, prezenţi de luni la antrenamentele conduse de Ionel Ganea, şi fundaşul Nicolae Vasile, care s-a aflat în litigiu cu conducerea, au semnat contracte cu FC Rapid, au declarat surse din cadrul grupării giuleşteane.
În vârstă de 20 de ani, Iulian Roşu a semnat un contract valabil trei sezoane cu FC Rapid. Component al formaţiei FC Clinceni în sezonul trecut al Ligii 2, Roşu şi-a făcut junioratul la FC Steaua, perioadă în care a dat probe de joc la FC Barcelona şi Chelsea Londra. El a debutat la Steaua în Liga 1 şi Cupa României şi are două apariţii în ediţia 2011-2012 a Europa League, în partidele cu Maccabi Haifa (scor 0-5) şi Schalke 04 (scor 1-2).
Sebastian Cojocnean, mijlocaş în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil un an cu Rapid. Ultima oară el s-a aflat în lotul formaţiei Gaz Metan Mediaş, dar în cariera sa a mai jucat la CS Otopeni, Politehnica Timişoara II, Sportul Studenţesc, CS Buftea, Gloria Buzău, Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti.
Fundaşul stânga Nicolae Vasile a stins litigiul cu FC Rapid şi a semnat un contract valabil trei sezoane. La sfârşitul lunii iunie, el a refuzat să semneze contractul de jucător profesionist în termenii propuşi de conducerea clubului. În vârstă de 18 ani, Vasile era obligat conform regulamentelor să semneze un contract de profesionist cu gruparea la care a activat ca junior.
Iulian Roşu, Sebastian Cojocnean şi Nicolae Vasile ridică la cinci numărul fotbaliştilor care au semnat cu Rapid de la preluarea clubului de către Valerii Moraru, după Emil Dică şi Ioan Mera. Toţi cei cinci fotbalişti au drept de joc pentru Rapid în meciul din această seară cu FC Viitorul din etapa 2 a Ligii 1.
Tehnicianul Ionel Ganea mai are la antrenamente alţi patru jucători noi, Eduard Nicola, Paulinho Pestana, Adrian Pătulea şi Valentin Balint, cărora conducerea clubului urmează să le propună contracte de joc.