Fundaşul echipei Botev Plovdiv, Srdjan Luchin, va evolua la campioana României, Steaua, a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, gruparea bulgară
.
"După lungi negocieri între Botev şi Steaua, cele două cluburi au ajuns la un acord scris pentru transferul fundaşului Srdjan Luchin. Fotbalistului i s-a permis să efectueze vizita medicală în capitala României în următoarele zile. După ce testul medical va fi efectuat, transferul lui Luchin se va finaliza", a anunţat gruparea bulgară, pe
site-ul oficial.
Conform unor surse din cadrul clubului stelist, Luchin va semna un contract valabil două sezoane.
Luchin fusese transferat de Botev Plovdiv în iarnă de la Dinamo Bucureşti.
În vârstă de 28 de ani, Luchin a evoluat pentru FC Timişoara (2006-2011), Dinamo Bucureşti (2011-2014) şi Botev Plovdiv (2014).
În cadrul conferinţei de presă de marţi, de dinaintea meciului cu FK Aktobe, din returul turului trei al Ligii Campionilor, antrenorul Constantin Gâlcă declara că are nevoie de serviciile lui Srdjan Luchin, deoarece acesta poate evolua pe două posturi, fundaş central şi fundaş dreapta.