FC Steaua este interesată de atacantul Younés Hamza, jucătorul îşi doreşte să vină la Bucureşti, însă clubul român şi Botev Plovdiv nu au ajuns încă la un acord pentru perfectarea transferului, a declarat impresarul fotbalistului tunisian, Mihai Joiţa
.
"Rămâne ca oficialii clubului Steaua să găsească o înţelegere cu cei de la Botev. Jucătorul doreşte să vină la Steaua, antrenorul şi-l doreşte, lucrurile sunt într-o desfăşurare normală. Problema este între cluburi acum. Cluburile nu sunt foarte departe... Faptul că domnul Argăseală a fost acolo şi s-au înţeles pentru Luchin arată că probabil s-au creat nişte legături şi probabil se va găsi o soluţie, ţinând cont că dorinţa jucătorului este foarte importantă. Sper să se rezolve până la finalul săptămânii", a spus Joiţa.
Hamza, 28 de ani, a fost transferat în februarie 2012 la Petrolul, după ce înainte evoluase în ţara sa natală, la Etoile du Sahel şi CS Sfaxien. În ianuarie, el a semnat un contract pe trei ani cu gruparea bulgară Botev Plovdiv.
Impresarul a mai precizat că Universitatea Cluj îl testează pe atacantul franco-burundez Jonathan Nanizayamo, format la Rennes şi care a trecut pe la Real Sociedad.
"Un atacant de 23 de ani, foarte rapid, chiar dacă are o înălţime de 1,94 metri. Seamănă cu Lacina Traoré", a menţionat Joiţa.