Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Ionel Gane, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că
"punctele sunt obligatorii" pentru "alb-albaștri" în meciul cu Viitorul Constanța, de vineri, din etapa a 3-a a Ligii 1 de fotbal.
"Avem un meci cu o echipă tânără, imprevizibilă, pe care trebuie să-l tratăm serios. Și ei vin după două meciuri în care au obținut un singur punct. Nu va fi ușor, dar trebuie să luăm cele trei puncte. E important pentru încredere, liniște. Punctele sunt obligatorii. Îmi doresc să aducem la fel de bine mingea în fața porții, dar să fim mai eficienți", a afirmat Gane.
"Singurul absent pentru meciul de vineri este Alexandru Mateiu, dar sper ca într-o săptămână să revină la antrenamente. Este posibil să apară schimbări în primul '11', să apară unul sau doi jucători noi în formula de start, față de partida precedentă", a mai spus Ionel Tersinio Gane.
Tehnicianul oltean a precizat că argentinianul Pablo Brandan, transferat recent de Universitatea, a fost inclus în lotul pentru meciul cu Viitorul, însă a indicat că sud-americanul are nevoie de timp, aproximativ trei săptămâni, pentru a fi potențialul optim.
Juniorul Andrei Ivan, care a marcat golul Universității cu Steaua (1-3), a promis că va marca din nou dacă va juca:
"Dacă voi intra, voi da gol. Reușita din meciul cu Steaua nu prea m-a mai interesat, dat fiind că nu a contat pentru puncte. Cu Viitorul va fi un meci greu, nu trebuie să tratăm de sus adversarul. Nu contrează faptul că întâlnim juniori sau bătrâni, important este să câștigăm".
Tânărul atacant nu e interesat de un transfer în străinătate și vrea să facă performanță cu Universitatea.
"Eu nu știu dacă am avut ofertă de la Juventus sau nu. Știe mai multe lucruri impresarul meu, Sorin Paraschiv. Dar eu nu vreau să plec din Bănie, îmi doresc să mai stau un an - doi, să facem performanțe, mai apoi să fiu transferat în străinătate", a afirmat Ivan, despre care revista clubului din Bănie a dezvăluit că a avut o ofertă de 500.000 de euro de la Juventus.
Partida dintre CS Universitatea Craiova și Viitorul Constanța se va juca vineri, de la ora 18:30, pe stadionul "Ion Oblemenco".