Finala Supercupei Europei, meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor şi meciurile naţionalei de calificare în preliminariile Euro 2016 vor fi transmise la TVR, în perioada următoare, potrivit unui comunicat remis de Televiziunea Română.
La o lună de la terminarea Cupei Mondiale FIFA Brazilia 2014, oferită de TVR telespectatorilor din România, fotbalul revine la Televiziunea Română cu alte competiţii. Supercupa Europei, partidele din play-off-ul Champions League şi meciurile tricolorilor de calificare în preliminariile Eeuro 2016 sunt următoarele competiţii cuprinse în grilele de programe ale Televiziunii Române.
Astfel, pe 12 august, de la ora 21:30, TVR 1, TVR HD şi TVR+ transmit, din nou, finala Supercupei Europei, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul 40. Meciul comentat de Marian Olaianos este precedat, la TVR 1, de la ora 21:00, de "Studio Fotbal. Supercupa Europei", un program moderat de Tudor Furdui, care revine cu rezumatul şi analiza partidei, după încheierea acesteia.
Pentru a doua oară în istorie, finala se joacă între două echipe spaniole. În 2006 au jucat FC Sevilla şi FC Barcelona, iar anul acesta trofeul este disputat de Real Madrid (câştigătoarea Champions League) şi FC Sevilla (câştigătoarea Europa League).
Totodată, potrivit TVR, pentru al cincilea an consecutiv (începând cu sezonul 2010-2011), amatorii de fotbal văd Liga Campionilor la Televiziunea Română. Iar, pentru al patrulea an consecutiv, TVR transmite meciuri ale echipelor româneşti în play-off. Pe 19 august, de la 21.45, telespectatorii TVR 1, TVR HD şi cei care urmăresc programele Televiziunii Române online, pe TVR+, vor vedea primul meci al Stelei Bucureşti în play-off-ul Champions League, cel împotriva bulgarilor de la PFC Ludogorets Razgrad. Meciul va fi precedat de "Studio UCL" şi urmat de "Rezumatele UCL". Următoarea partidă din calificările în grupele Ligii Campionilor difuzată la TVR se va disputa pe 26 august.
De asemenea, în această toamnă TVR continuă o tradiţie începută în 1960, la preliminariile primului turneu european de fotbal. De atunci, TVR a transmis, o dată la patru ani, meciurile României în calificările pentru Campionatul European. Din 1960 s-au disputat 14 ediţii, Euro 2016 fiind ediţia cu numărul 15.
Astfel, telespectatorii TVR vor putea urmări, în exclusivitate, cele zece partide: Grecia - România (7 septembrie), România - Ungaria (11 octombrie), Finlanda - România (14 octombrie), România - Irlanda de Nord (14 noiembrie), România - Insulele Feroe (29 martie 2015), Irlanda de Nord - România (13 iunie 2015), Ungaria - România (4 septembrie 2015), România - Grecia (7 septembrie 2015), România - Finlanda (8 octombrie 2015) şi Insulele Feroe - România (11 octombrie 2015). Toate meciurile vor fi precedate şi urmate de studiouri de dezbateri.