Comisia de Apel a UEFA a respins contestaţia clubului Real Madrid în cazul mijlocaşului Xabi Alonso, astfel că suspendarea fotbalistului pentru Supercupa Europei, meci programat la 12 august, rămâne valabilă, informează uefa.com.
"Comisia de Apel a UEFA a respins apelul clubului Real Madrid împotriva suspendării jucătorului Xabi Alonso. Astfel, decizia Comisiei de Control şi Disciplină anunţată la 17 iulie a fost confirmată şi Alonso va fi suspendat pentru următorul meci pentru care va fi eligibil în cupele europene. Suspendarea va fi ispăşită la Supercupa Europei, dintre Real Madrid şi FC Sevilla, meci programat la 12 august", este anunţul UEFA.
Xabi Alonso a fost sancţionat pentru încălcarea principiilor generale de conduită în timpul finalei Ligii Campionilor, cu Atletico Madrid, la 24 mai.