Fotbalistul echipei Steaua, Claudiu Keserü, a declarat, după meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, în care a marcat toate cele şase goluri, că se bucură foarte mult, deoarece nu se gândea că o astfel de performanţă este posibilă.
"Mă bucur foatre mult pentru că nu mă gândeam că aşa ceva este posibil şi le mulţumesc tuturor colegilor mei care mi-au permois să realizez această performanţă. În liga a doua în Franţa am mai reuşit o dată să înscriu patru goluri. Acest meci ne ajută pe plan psihic deoarece vom aborda cu mult mai multă încredere partida de marţi cu Ludogorets Razgrad", a declarat Keserü.
Formaţia Steaua a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci din
etapa a patra a Ligii 1, în care toate golurile au fost marcate de Claudiu Keserü.
Keserü a înscris în minutele 23, 26 (penalty), 34, 64, 82 şi 85.