|
Galca: Pare o grupa destul de echilibrata
Antrenorul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, după tragerea la sorţi a grupelor Europa League, că obiectivul formaţiei pe care o pregăteşte este calificarea în 16-imile de finală ale celei de-a doua competiţii intercluburi.
"Pare o grupă destul de echilibrată, cu Dinamo Kiev, echipa care se bate anual la titlu în Ucraina, Aalborg, care este o campioană şi a venit din play-off-ul Ligii Campionilor, ca si noi. Rio Ave este o necunoscută, aflându-se la prima participare din istorie şi, cu siguranţă, va dori să demonstreze că poate să se lupte cu echipe de top din Europa. Obiectivul nostru este să mergem în primăvara europeană şi este unul realist. Mergem cu convingerea că vom ajunge cât mai departe în această competiţie. Este un moment dificil pentru noi acum, fiindcă am pierdut calificarea în Liga Campionilor şi sper ca, prin rezultatele viitoare, să depăşim această fază cu bine şi revenim la entuziasmul pe care l-am avut până acum atât noi, cât şi suporterii", a spus Gâlcă.
Portarul Giedrius Arlauskis a afirmat că îşi doreşte ca la meciurile din faza grupelor Arena Naţională să fie plină. "Deşi dezamăgirea ratării calificării în Liga Campionilor este foarte mare, trebuie să mergem înainte şi să dam totul pentru a ajunge în primăvara europeană a Europa League. Avem o grupă cu echipe bune, în care sperăm să obţinem rezultate pozitive şi să ne facem fanii fericiţi. Am încredere în faptul că împreuna vom depăşi momentul acesta dificil şi vom avea parte de tribune pline pe Arena Naţională în toate meciurile", a completat Arlauskis.
Echipa Steaua Bucureşti va evolua în grupa J a Europa League, cu Dinamo Kiev (Ucraina), Rio Ave (Portugalia) şi Aalborg (Danemarca), conform tragerii la sorţi de vineri, de la Monaco.
Faza grupelor se desfăşoară în perioada 18 septembrie - 11 decembrie.
Taguri:
Europa League
Constantin Galca
Steaua Bucuresti
Dinamo Kiev
Rio Ave
Aalborg
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|