Selecționata de tineret a României a reușit o victorie remarcabilă în fața Muntenegrului, cu scorul de 4-3, după ce a fost condusă cu 3-1, joi, pe stadionul "Dinamo" din București, într-un meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under 21 din 2015.
"Tricolorii" mici, cu selecționerul Viorel Moldovan la primul meci oficial, au deschis scorul prin fundașul Deian Boldor (10), cu o lovitură de cap, dar au încasat trei goluri în decurs de 20 de minute, toate semnate de Luka Djordjevic (15, 33, 35). Oaspeții au avut chiar și o bară, prin Vukcevic (25).
În repriza secundă, după ce fiecare echipă și-a trecut în cont câte o ratare, prin Iancu (55), respectiv Mugosa (64), România a redus din diferență prin George Pușcaș (67), din centrarea lui Bălașa. Boldor a avut o situație notabilă (76), după care Bumba a restabilit egalitatea (79), din penalty, după ce tot el fusese faultat în careu de portarul Petkovic. Florin Tănase a marcat golul victoriei echipei României, după o minge respinsă de Petkovic (82).
Oaspeții au avut ultima ocazie a partidei (85), dar Vujnovic a trimis în plasa laterală.
În urma acestui succes, România urcă pe locul secund în clasament, cu 12 puncte (7 jocuri) și rămâne în cărțile calificării, dar este obligată să învingă, marți, liderul Germania (14 puncte, 6 jocuri), chiar la Magdeburg, pentru a spera la un posibil baraj.
Muntenegru ocupă locul 2, cu 11 puncte, dar marți va juca în deplasare cu Insulele Feroe. Irlanda ocupă locul 4, cu 8 p (7 j), iar I. Feroe se află pe 5, cu 1 p (7 j).
Preliminariile Campionatului European Under 21 din 2015 - Grupa a 6-a
București, Stadion: "Dinamo"
România - Muntenegru 4-3 (1-3)
Au marcat: Deian Boldor (10), George Pușcaș (67), Claudiu Bumba (79 - penalty), Florin Tănase (82), respectiv Luka Djordjevic (15, 33, 35).
Au evoluat echipele:
România: 1. Laurențiu Brănescu - 2. Cristian Manea (14. Dragoș Nedelcu, 46), 3. Bogdan Țâru, 5. Deian Boldor, 4. Steliano Filip - 6. Mihai Bălașa, 7. Alexandru Crețu - 11. Claudiu Bumba, 10. Gabriel Iancu (căpitan; 18. Alexandru Buziuc, 62), 8. Dorin Rotariu (17. Florin Tănase, 46) - 9. George Pușcaș. Selecționer: Viorel Moldovan.
Rezerve neutilizate: 12. Alexandru Buzbuchi - 13. Adrian Puțanu, 15. Ionuț Serban, 16. Doru Popadiuc.
Muntenegru: 1. Danijel Petkovic - 2. Nemanja Gojacanin, 5. Milos Bakrac, 6. Nemanja Cavnic, 3. Ilija Bogdanovic - 15. Goran Milojko - 7. Marko Vukcevic (16. Zarko Grbovic, 86), 17. Darko Zoric, 8. Nebojsa Kosovic (4. Deni Hocko, 87), 11. Luka Djordjevic (10. Nikola Vujnovic, 80) - 9. Stefan Mugosa (căpitan). Selecționer: Dusan Vlaisavljevic.
Rezerve neutilizate: 12. Ivan Butorovic - 13. Boris Kopitovic, 18. Milos Raickovic.
Arbitru: Eitan Shemeulevitch; arbitri asistenți: Oren Borneshtain, Amihay Yehoshua Mozes; arbitru de rezervă: Guy Berger (Israel).
Cartonașe galbene: Cavnic (27), Bakrac (75), Petkovic (78).
Viorel Moldovan: "Deşi pregătisem altceva, am început foarte prost. La pauză le-am zis băieţilor că nu aşa vreau să arate echipa mea, apoi ei au reacţionat extraordinar. Sper ca vineri Irlanda de Nord să scoată un egal cu Germania, ar fi foarte interesant ca săptămîna viitoare să se joace 'finala' grupei între noi şi nemţi. Sunt mai mult decît mândru de 'copiii' mei, au arătat un caracter ieşit din comun! Sunt fericit că am oferit şi spectacol publicului, dar mi-aş dori ca pe viitor să nu mai luăm goluri atât de uşor".
Laurenţiu Brănescu: "Nici unui portar nu-i place să încaseze multe goluri, norocul meu e că băieţii din avanposturi au rezolvat meciul. Sper ca în Germania să fim mai atenţi în defensivă şi să dăm lovitura".
Deian Boldor: "Mă bucur că am demonstrat că şi românii pot avea o mentalitate sănătoasă, pozitivă. Secretul victoriilor cu Italia şi cu Muntenegru? Unitatea de grup, atmosfera excelentă din vestiar".
George Puşcaş: "La 1-0 pentru noi cred că ne-am relaxat prematur şi, pînă să ne revenit, se făcuse deja 3-1 pentru ei. Apoi, am jucat cu toţii perfect, sunt extrem de fericit pentru gol şi pentru succes!".
Dusan Vlaisavljevici: "Am pierdut toate şansele de calificare la Campionatul European. Germania este pe primul loc, iar locul secund nu ne aduce nici nouă, nici românilor, accederea în barajul pentru Euro 2015. După ce a avut probleme în prima repriză, echipa României a fost fenomenală. În a doua repriză nu am mai avut aceeaşi intensitate, am ratat trei ocazii şi am făcut un penalty cadou. La pauză mulţi dintre jucătorii şi colaboratorii mei s-au bucurat, dar le-am spus că mai este repriza a doua, însă nu m-au ascultat".