Selecţionerul naţionalei de tineret a Muntenegrului, Dusan Vlaisavljevici, a declarat, după înfrângerea în faţa reprezentativei României,
scor 3-4, că formaţia sa a pierdut orice şansă de a se califica în play-off-ul pentru Campionatul European din 2015.
"Am pierdut toate şansele de calificare la Campionatul European 2015. Germania este pe primul loc, iar locul secund nu ne aduce nici nouă, nici românilor, accederea în barajul pentru Euro 2015. După ce a avut probleme în prima repriză, echipa României a fost fenomenală. În a doua repriză nu am mai avut aceeaşi intensitate, am ratat trei ocazii şi am făcut un penalty cadou. La pauză mulţi dintre jucătorii şi colaboratorii mei s-au bucurat, dar le-am spus că mai este repriza a doua, însă nu m-au ascultat", a spus Vlaisavljevici.
Echipa naţională de tineret a României a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-3), reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a 6-a preliminară pentru calificarea în play-off-ul Campionatului European din 2015.
Golurile "tricolorilor au fost marcate de Boldor (10), Puşcaş (67), Bumba (79) din penalty şi Tănase (82), în timp ce pentru muntenegreni a înscris Djordjevici, în minutele 15, 33 şi 35.
Clasamentul grupei a 6-a este următorul: 1. Germania 14 puncte (6 jocuri), 2. România 12 puncte (7 jocuri), 3. Muntenegru 11 puncte (7 jocuri), 4. Irlanda 8 puncte (7 jocuri), 5. Insulele Feroe 1 punct (7 jocuri).
Ultimele meciuri din grupă sunt următoarele: Germania - Irlanda (5 septembrie), Germania - România, Insulele Feroe - Muntenegru (ambele 9 septembrie).
În play-off-ul Campionatului European de tineret, găzduit în 2015 de Cehia, se califică învingătoarele din cele zece grupe preliminare plus cele mai bune patru echipe clasate pe locurile secunde.