Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat că ridicarea selecţionerul Victor Piţurcă de către procurorii DNA, pe Aeroportul Henri Coandă, este un "circ" şi a adăugat că oamenii legii vor să arate "cât de tari sunt".
"
Hahaha, cum arestat? Şi care-i problema? Ce poate să-i facă? Asta este ţara românească. La mintea procurorilor din ţara românească... Păi dacă pui mintea procurorului Dumitrescu la un câine turbează. Vor să arate ei: «uite bă ce tari suntem». Nu mai au la ce să ajungă. Numai circ atât. Se duce la ei, i se aduc la cunoştinţă învinuirile şi gata pleacă acasă. De ce să-l aresteze? Ce să-i facă?", a declart Becali.
Selecţionerul Victor Piţurcă a fost ridicat de procurori, joi după-amiază, de pe Aeroportul Otopeni, în baza unui mandat de aducere, pentru a i se prezenta documente din dosarul "valiza", din cauză că ar fi refuzat să se prezinte la audieri atunci când a fost citat. Surse din DNA au declarat, joi după-amiază că Piţurcă nu a fost reţinut, ci doar urmează să fie adus la sediul instituţiei pentru a i se prezenta o serie de documente.
Mediafax