Acţionarul Rapidului, George Copos, a declarat că Bozovic va primi un ultim avertisment şi va fi amendat pentru că a fost prins băut la volan, iar pentru acest lucru va plăti şi Grigore Sichitiu, vinovat pentru lipsă de implicare în activitatea extrasportivă a jucătorilor.
"
A fost cumva şi domnul Sichitiu prins de poliţişti? Dacă nu, o să mă adresez Poliţiei Rutiere şi o să cer suspendarea permisului de conducere al dânsului. El răspunde de activitatea extrasportivă a jucătorilor, el trebuia să-i verifice pe jucători la 12:00 noaptea şi să se asigure că totul este în regulă. Este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Bozovic", a declarat George Copos.
Referitor la sancţiunea pe care o va primi Bozovic, Copos a afirmat: "
L-am iertat de două ori pe Bozovic, dar acum nu se va mai întâmpla aşa. Va primi un ultim avertisment din partea clubului şi va fi sanţionat material. Banii sunt totul. Urma să primească o primă de Paşte pentru că aşa se cuvine, dar împreună cu domnul Sichitiu, Bozovic va fi amendat. Sunt vinovaţi şi trebuie să plătească. Voi decide împreună cu domnul Toma ce sumă vor plăti cei doi".
Fotbalistul Rapidului, Vladimir Bozovic, a rămas fără permis de conducere pentru trei luni, joi dimineaţă, după ce a fost prins băut la volan în Bucureşti, având 0,25 miligrame de alcool pur în sânge expirat, au declarat, surse din cadrul Poliţiei.
Bozovic circula în înjurul orei 3:20 la volanul unui autoturism marca Peugeot şi a fost oprit de poliţişti în sectorul 1 al Capitalei mergând dinspre Piaţa Amzei spre strada Mendeleev.
După efectuarea alcoolemiei, alcoolmetrul a indicat faptul că fundaşul giuleştean avea 0,25 miligrame de alcool pur în sânge expirat.
Deşi are un permis de conducere sârbesc, fotbalistul s-a ales cu o suspendare de trei luni şi o amendă de 225 de lei. Acest lucru a fost confirmat, pentru NewsIn, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Bozovic nu a făcut parte din lotul Rapidului pentru partida de miercuri seară cu Unirea Urziceni, scor 0-1, fiind accidentat.
Vladimir Bozovic nu se află la primele probleme cu alcoolul, după ratarea calificării în grupele Cupei UEFA în faţa lui FC Nunrberg, jucătorul muntenegrean a petrecut într-un club bucureştean până târziu, alături de atacantul camerunez Pierre Boya.
NewsIn