Mijlocaşul Andrei Prepeliţă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei Steaua în cupele europene este câştigarea grupei din Europa League şi calificarea în primăvara competiţiei
.
"E un prim meci pe care trebuie să-l câştigăm pentru a începe bine. Am urmărit echipa adversă, iar la ora jocului sperăm să-i contracarăm şi să câştigăm partida. Motivaţie există şi în Liga Campionilor, dar şi în Europa League. Sunt meciuri europene şi trebuie să le câştigi. Trebuie să-ţi îndeplineşti obiectivul, iar obiectivul nostru este câştigarea grupei", a spus Prepeliţă.
Andrei Prepeliţă a afirmat că
Grupa J a Europa League, din care mai fac parte Dinamo Kiev, Rio Ave şi Aalborg BK, este una echilibrată.
"Dinamo Kiev are o echipă puternică. Am jucat un meci amical în Spania. Rio Ave este o echipă foarte bună, iar cei de la Aalborg sunt o echipă foarte organizată. Plecăm cu şanse egale şi sperăm să ne calificăm. Calificarea e un obiectiv pentru noi, pentru că am fost eliminaţi din Liga Campionilor şi ar fi bine pentru toată lumea să avem un parcurs cât mai lung. În primăvara europeană putem aduce un adversar foarte puternic şi cred că este un lucru foarte important", a completat Prepeliţă.
Steaua şi Aalborg BK se vor întâlni în prima etapă a grupei J a Europa League, joi seară, de la ora 22:05, pe Arena Naţională din Bucureşti.