|
Peseiro ii roaga pe suporterii rapidisti sa nu ii mai injure pe jucatori
Antrenorul echipei Rapid, Jose Peseiro, a transmis, vineri, un mesaj suporterilor giuleşteni, rugându-i pe aceştia să nu îi mai înjure pe fotbaliştii formaţiei sale, mai ales pe cei români.
Jose Peseiro a venit la conferinţa de presă organizată înaintea antrenamentului, la care au participat portarul Andrei Marinescu şi mijlocaşul brazilian Cesinha, pentru a transmite acest mesaj şi nu a răspuns la nicio întrebare.
" Vă înţeleg supărarea, toată lumea de la club o înţelege, dar este dificil pentru jucători, pentru cei români în primul rând, să asculte acele cuvinte jignitoare pe care le strigaţi. Jucătorii străini poate nu înţeleg, dar pe cei români, aceste cuvinte îi lovesc în mândria lor, în demnitatea lor. S-a strigat împotriva familiilor lor, a mamelor, a taţilor şi acest lucru e foarte grav. Vă rog să nu mai strigaţi, pentru că aceste cuvinte le iau concentrarea jucătorilor şi creează o atmosferă proastă, din cauza căreia unii jucători nu mai pot evolua bine. Acum jucătorii străini poate nu înţeleg, dar în curând vor înţelege acele cuvinte. Păstraţi scandările pentru finalul celor 90 de minute, pentru că jucătorii români, în primul rând, au nevoie de linişte. Este un moment prost, dar cred că putem trece peste el şi cu susţinerea voastră. Jucăm pentru voi, luptăm pentru voi şi vă cer să ne susţineţi", a spus Peseiro.
Echipa Rapid s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 după prelungiri, formaţia Petrolul Ploieşti, din Liga a II-a. Galeria rapidistă a protestat faţă de jocul slab al echipei şi nu a scandat nimic timp de 36 minute, apoi au început să strige "demisia, demisia", înjurându-l pe George Copos, unul dintre acţionarii grupării giuleştene. De asemenea, fanii Rapidului au afişat un banner pe care era scris: "Vă obligăm să câştigaţi altfel aici nu mai jucaţi".
Mediafax
Taguri:
Rapid Bucuresti
Jose Peseiro
Andrei Marinescu
Cesinha
Cupa Romaniei
Petrolul Ploiesti
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|