Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, după remiza din meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-0, că rezultatul este echitabil dacă pune în balanţă ocaziile avute de cele două formaţii
.
"Am avut un meci foarte greu, în prima repriză Astra şi-a creat multe ocazii. Astra a fost dornică să arate că locul său este sus. Şi-au creat foarte multe ocazii pe tranziţia noastră pozitivă, pentru că noi ne-am grăbit şi am jucat direct. Dacă punem în balanţă cele două reprize este un scor echitabil. Momentul important al meciului a fost accidentarea lui Rusescu. Asta le-a permis să controleze mijlocul terenului. Rusescu s-a accidentat la umăr şi nu ştiu cât va absenta", a spus Gâlcă.
Tehnicianul stelist a afirmat că a ales să joace cu Lucian Sânmărtean în partea dreaptă, deoarece nu avea alte variante.
"Am jucat cu Sânmărtean în dreapta pentru că nu am avut soluţii. Dacă îi aveam pe Tănase sau Popa, Sânmărtean ar fi jucat în centru. Popa are o entorsă, iar Tănase face antrenamente cu echipa. Sper să intre puţin cu Dinamo Kiev, dar nu cred că va juca din primul minut. Papp a făcut un meci foarte bun în banda dreapta la Ploieşti cu Petrolul şi de aceea am jucat cu el şi astăzi. Cu Petrolul a avut spaţii, dar acum a fost static şi nu prea poate centra dacă nu are spaţii", a precizat Gâlcă.
Constantin Gâlcă consideră că o remiză în meciul din deplasare cu Dinamo Kiev, din grupele Europa League, ar fi un rezultat pozitiv:
"Mergem la Kiev să scoatem un rezultat bun şi de ce nu să câştigăm. O remiză ar fi un rezultat pozitiv pentru noi, pentru că Dinamo este o echipă foarte bună. Nu trebuie să se întâmple la Kiev ca în primele reprize cu Astra şi Aalborg".
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Astra Giurgiu, în derby-ul
etapei a 9-a a Ligii 1, în care gazdele au lovit de două ori bara prin Chipciu şi Breeveld.