Antrenorul român cu cele mai multe prezențe pe bancă în
Champions League, Mircea Lucescu, va conduce mâine Șahtiorul din Donețk într-un meci cu FC Porto din
Grupa H.
Dată fiind situația tensionată din regiunea Donețk, partida se va juca pe pământ ucrainean, dar la Lvov. ”Minerii” vin după o remiză fără goluri dar prețioasă la Bilbao (0-0), pe un teren unde și Realului sau Barcelonei le este greu să se impună. Porto, în schimb, a obținut o victorie categorică, scor 6-0, împotriva unei alte echipe din estul Europei, BATE Borisov (Belarus).
Lucescu spune că pe echipa sa o așteaptă un meci foarte greu: ”Porto este o echipă foarte puternică, ce are jucători extraordinari. De la ultimul meci pe care l-am avut cu ei, în urmă cu patru ani, cei de la Porto au făcut schimbări multe în lot. Fotbaliștii pe care i-au adus sunt de o calitate foarte bună și pot fi foarte periculoși. Și noi avem o echipă diferită de cea din sezonul 2011/2012, dar avem mai multă experiență și mai multă încredere în noi înșine. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a învinge”.
Julen Lopetegui, antrenorul echipei FC Porto, spune că echipa sa merge în Ucraina să câștige: ”Ambele echipe se cunosc bine, pentru că s-au mai întâlnit înainte. Porto este un club mare și noi jucăm mereu la victorie. Nu vom intra pe teren cu gândul la un egal. Obiectivul nostru este să luăm trei puncte. Știu că echipele din Ucraina sunt greu de învins. Noi sper că vom demonstra la finalul partidei că suntem echipa mai bună”.
În 2011/2012, Porto a câștigat la Donețk cu 2-0, tot în faza grupelor.
La ultimul meci jucat în campionatul Portugaliei, Porto a remizat în deplasare cu Sporting Lisabona, scor 1-1. Șahtior nu a jucat în campionat în weekendul trecut.
La Șahtior, nu va putea juca Serghei Kristov, accidentat. Sub semnul întrebării stă prezența lui Kucher.
De la Porto, nu va putea evolua Casemiro, accidentat.
Echipele probabile:
Șahtior: Pyatov; Srna, Rakitskiy, Kucher, Azevedo; Stepanenko, Fernando; Douglas Costa, Alex Teixeira, Taison; Luiz Adriano
FC Porto: Fabiano; Danilo, Maicon, Martins Indi, Alex Sandro; Rúben Neves, Óliver Torres, Herrera; Tello, Brahimi, Jackson
RomanianSoccer