Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seară, după victoria din meciul cu FC BATE Borisov, scor 7-0, că formaţia sa a făcut un joc excelent, mai ales în prima repriză când a înscris şase goluri.
"Înainte de toate, am obţinut trei puncte importante. Am făcut un joc excelent, mai ales în prima repriză. Am analizat foarte bine adversarul şi am pus totul în practică. Cred că remiza din meciul cu Athletic Bilbao, când am fost egalaţi în minutele de prelungiri, a fost doar un accident. Astăzi am pus presiune în jumătatea adversarilor şi am contraatacat periculos. Am avut tot timpul meciul sub control. Am făcut trei schimbări la pauză pentru a da şansa unor jucători de a evolua în Liga Campionilor", a spus Lucescu.
Atacantul brazilian Luiz Adriano, autor a cinci goluri în partida cu FC BATE Borisov, a afirmat că este cea mai fericită zi din cariera sa de fotbalist. "Sunt fericit că am marcat cinci goluri şi am fost desemnat jucătorul meciului. Vreau să le mulţumesc colegilor, deoarece fără ei nu aş fi reuşit această performanţă. Este cea mai frumoasă zi din cariera mea. Să înscrii de trei ori este fantastic, dar când reuşeşti cinci goluri într-un meci te simţi cu adevărat deosebit", a precizat Luiz Adriano.
Luiz Adriano a menţionat pentru site-ul oficial al campioanei Ucrainei că a fost victima injuriilor rasiste la meciul cu FC BATE Borisov: "Am auzite insulte rasiste venite din tribune. Spectatorii s-au comportat urât şi sunt dezamăgit de acest lucru. A fost un gest oribil din partea lor".
Formaţia ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 7-0 (6-0), echipa din Belarus FC BATE Borisov, într-un meci din etapa a treia a grupei H a Ligii Campionilor, în care Luiz Adriano a marcat de cinci ori.
Golurile au fost înscrise de Alex Teixeira (11), Luiz Adriano (27) (penalty, 36, 40, 44, 82 penalty) şi Douglas Costa (35).