|
Raul Rusescu: A fost un meci destul de dificil
Atacantul echipei Steaua, Raul Rusescu, a declarat, după victoria din meciul cu Rio Ave, scor 2-1, că formaţia bucureşteană şi-a atins obiectivul în această întâlnire.
"A fost un meci destul de dificil, bun din partea noastră. Am câştigat, era important, şi ne-am atins obiectivul. Ştiam de la început că este o grupă echilibrată, se pare că şi Aalborg se ţine bine. Important e să câştigăm şi în deplasare cu Rio Ave. Portughezii au marcat când nu se aştepta nimeni, dar am ştiut să gestionam situaţia. Eu m-am simţit bine atât cât am jucat, a fost decizia antrenorului să mă schimbe", a spus Rusescu.
Mijlocaşul Cristian Tănase a afirmat că îşi dorea ca Dinamo Kiev să se impună în meciul din deplasare cu Aalborg BK. "Sunt fericit că am câştigat, am aflat ce au făcut cei de la Dinamo Kiev, deci trebuie să câştigăm în Portugalia. Ar fi fost mai bine să câştige Dinamo Kiev, dar ne gândim doar la noi, deci trebuie să ne câştigam meciurile noastre ca să ne calificăm. Ştiam că Rio Ave are o echipă foarte bună, nu sunt o echipă uşor de bătut. Sperăm să avem acelaşi rezultat şi la ei", a precizat Tănase.
Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut a doua victorie în grupa J a Europa League, după ce a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa portugheză Rio Ave, în etapa a 3-a a competiţiei. Pentru Steaua a marcat: Raul Rusescu (17, 45), iar pentru Rio Ave a înscris Yonathan Del Valle (48).
În etapa a patra a Grupei J, ce se va disputa la 6 noiembrie, Steaua va disputa meciul retur al acestei întâlniri.
În primele două meciuri din grupa J, Steaua a învins Aalborg, scor 6-0, şi a fost învinsă de Dinamo Kiev, scor 3-1.
Taguri:
Europa League
Steaua Bucuresti
Rio Ave
Cristian Tanase
Raul Rusescu
Yonathan Del Valle
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB a învins-o în Copou pe Politehnica Iași cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru etapa a 21-a a Superligii României. Ambele goluri ale meciului au fost marcate de căpitanul Darius...
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
|
|
|
S-au nascut azi
Ademar
Brazilia
40 ani
Adrián López
Spania
37 ani
Adrian Mutu
România
46 ani
André Bikey
Camerun
40 ani
Apostolos Vellios
Grecia
33 ani
Benedikt Fernandez
Germania
40 ani
Cephas Malele
Angola
31 ani
Ciprian Ionașcu
România
38 ani
Cláudio Pitbull
Brazilia
43 ani
Costin Gheorghe
România
36 ani
Daniel Chávez
Peru
37 ani
David Silva
Spania
39 ani
Dmitri Galiamin
Rusia
62 ani
Eladio Reyes
Peru
77 ani
Elhad Naziri
Azerbaidjan
35 ani
Emanuele Calaiò
Italia
43 ani
Fernando Salazar
Spania
40 ani
Flavius Cuedan
România
32 ani
Francesco Coco
Italia
48 ani
Fritz Künzli
Elveția
79 ani
Gabriel Rotaru
România
54 ani
Giuseppe Favalli
Italia
53 ani
John Utaka
Nigeria
43 ani
Lee Jung-Soo
Coreea de Sud
45 ani
Mădălin Crengăniș
România
30 ani
Marius Panainte
România
40 ani
Matthew Kilgallon
Anglia
41 ani
Mircea Oltean
România
43 ani
Orlin Starokin
Bulgaria
38 ani
Pascal Zuberbühler
Elveția
54 ani
Roger Ljung
Suedia
59 ani
Roman Wójcicki
Polonia
67 ani
Rubén Ayala
Argentina
75 ani
Ryan McGivern
Irlanda de Nord
35 ani
Sascha Bigalke
Germania
35 ani
Sebastián Eguren
Uruguay
44 ani
Seol Ki-Hyeon
Coreea de Sud
46 ani
Stefano Mauri
Italia
45 ani
Stipe Pletikosa
Croația
46 ani
|
|
|
|
|