|
Gigi Becali: Aulas mi l-a oferit pe Benzema in schimbul a 50% din actiunile Stelei
Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, marţi, la Sport.ro, că preşedintele grupării Olympique Lyon, Jean Michel Aulas, i l-a oferit în glumă pe atacantul Karim Benzema în schimbul a 50 la sută din acţiunile Stelei.
" Aulas a auzit că mă plâng de atacanţi, a zis că ni-l dau pe Fred, că nu vrea să semneze cu ei prelungirea. Nu pot să iau eu de la tine, i-am zis, are salariu patru milioane, vrea mai mult probabil, nu pot să îi dau eu cinci. Zice: «ţi-l dau pe Benzema, dar dă-mi 50 la sută din acţiunile clubului». Păi Steaua valorează vreo 150 de milioane. I-am spus că acţiunile vor fi lăsate moştenire cât va fi familia Becali. I-am spus: «te bat în seara asta, nu vei mai fi tare în gură peste câţiva ani». M-a deranjat aroganţa asta. I-am zis lui Giovanni că pe ăsta vreau să-l bat cum nu mi-am dorit niciodată. Nu s-a supărat Aulas, el cum a făcut glume? Eu râdeam forţat, de diplomaţie, el la fel. Mi-am zis: «Doamne, ajută-mi să-l bat pe nenorocitul ăsta». În sensul frumos am spus. A făcut glume că el e francez, că are buget de zeci de milioane. Să crească cârlanii mei de la juniori şi să vedem dacă mai sunt tari în gură. Mă întreba câte locuri am pe stadion, şi asta e înjosire, la mişto aşa", a afirmat Becali.
Partida Steaua - Olympique Lyon, din cadrul etapa a treia a grupei F a Ligii Campionilor, se va disputa astăzi, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea şi va fi transmisă în direct de Pro TV.
Mediafax
Taguri:
Liga Campionilor
Steaua Bucuresti
Olympique Lyon
Jean Michel Aulas
Karim Benzema
Gigi Becali
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|