Steaua Bucureşti a fost învinsă cu scorul de 5-3 (1-2) de către formaţia franceză Olympique Lyon, marţi seara, pe teren propriu, în etapa a treia a Ligii Campionilor, Grupa F.
Pentru Steaua au marcat Arthuro (8), Dorin Goian (11), Ovidiu Petre (45), golurile oaspeţilor fiind semnate de Kader Keita (23), Karim Benzema (33, 71), Fred (70, 90+2).
Echipa din Ghencea a fost aproape de o victorie foarte importantă, a condus cu 2-0 şi cu 3-2, dar a pierdut în faţa unei formaţii foarte valoroase, care a speculat nesincronizările din apărarea stelistă. După acest eşec, Steaua nu mai are şanse de calificare în optimile de finală ale competiţiei, dar va lupta cu Fiorentina pentru locul 3, care asigură calificarea în Cupa UEFA.
Steaua a început meciul foarte bine şi a deschis destul de repede scorul, în minutul 8, prin brazilianul Arthuro, care a reluat cu capul centrarea excelentă a lui Ogăraru: 1-0. Acesta a fost primul gol al Steleui în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Peste numai trei minute, roş-albaştrii şi-au mărit avantajul după cornerul executat de Nicoliţă, la care Goian a reluat mingea în plasă cu toată opoziţia lui Lloris: 2-0 (11).
Vicecampioana a continuat perioada bună şi a mai avut o şansă notabilă, prin Moreno, al cărui şut a trecut prin faţa porţii (15).
Lyon a fost forţată de scor să iasă tot mai mult la atac şi prima ocazie mare de gol a fost irosită de Benzema, care a rămas liber la marginea careului, în poziţie centrală, dar şutul său a fost respins de Zapata (18). OL a reuşit să reducă din handicap la o fază la care Keita, rămas liber pe partea dreaptă a atacului francez, a şutat fără speranţe pentru Zapata: 2-1 (23). Steliştii au protestat pentru o presupusă poziţie de ofsaid la Keita. Tot Keita are şansa golului, dar Zapata apără (24). Juninho nu ajunge la o minge centrată în faţa porţii, iar Keita trage pe lângă poartă (30). Lyon egalează în minutul 33, prin Benzema, care reia simplu cu capul în plasă la centrarea lui Grosso, după ce a fost lăsat liber de Goian şi Rădoi la marginea careului mic: 2-2.
Meciul se mai linişteşte, având în vedere situaţia de pe tabelă, dar Steaua intră în avantaj la pauză, prin golul marcat de Ovidiu Petre, cu capul, din nou după o fază fixă, corner execuat de Nicoliţă: 3-2 (45).
Lyon a atacat din startul părţii secunde şi a avut şi ocazii imediat. Ederson a tras peste poartă din marginea careului (48), iar şutul lui Benzema, din careu, a fost respins de Zapata cu piciorul (49). Columbianul a prins în doi timpi şi şutul lui Makoun (52).
Steaua reuşeşte să scape de forcingul francezilor şi chiar are o nouă ocazie, tot la o fază fixă, Goian reluând cu capul în braţele lui Lloris (60).
În decurs de numai două minute, Lyon reuşeşte să întoarcă scorul: mai întâi egalează în minutul 70, la capătul unei faze rapide, încheiată cu şutul lui Fred din marginea careului: 3-3, iar apoi preia conducerea, prin golul marcat de Benzema (71), după o lovitură liberă a lui Juninho: 3-4.
Steaua a forţat egalarea, dar Lyon s-a apărat bine şi a încercat să dea lovitura pe contraatac, reuşind acest lucru prin Fred, în min. 90+2: 3-5, după ce Zapata a respins un prim şut.
La meci a asistat şi Aime Jacquet, fost selecţioner al Franţei (campion mondial în 1998) şi antrenor al lui Olympique Lyon. Suporterii au avut o coregrafie deosebită la începutul meciului, realizând cu steguleţe la peluza I numărul 47, anul înfiinţării Stelei.
Următorul meci al steliştilor la avea loc la Lyon, pe 5 noiembrie.
Bucureşti, Stadion "'Steaua", 20.000 spectatori, 11 grade Celsius
Steaua Bucureşti - Olympique Lyon 3-5 (3-2)
Au marcat: Arthuro (8), Dorin Goian (11), Ovidiu Petre (45), respectiv, Kader Keita (23), Karim Benzema (33, 71), Fred (70, 90+2).
Steaua: 1. Robinson Zapata - 2. George Ogăraru, 3. Dorin Goian, 6. Mirel Rădoi (căpitan), 18. Petre Marin - 8. Ovidiu Petre (24. Sorin Ghionea, 57), 20. Florin Lovin (35. Pantelis Kapetanos, 81) - 16. Bănel Nicoliţă, 10. Dayro Moreno, 9. António Semedo (14. Juan Toja, 65) - 11. Arthuro. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Rezerve neutilizate: 12. Cornel Cernea - 4. Pawel Golanski, 7. János Székely, 30. Tiago Gomes.
Lyon: 1 Hugo Lloris - 20. Anthony Réveillere, 3. Cris, 4. Jean-Alain Boumsong, 11. Fabio Grosso - 17. Jean II Makoun, 28. Jérémy Toulalan, 8. Juninho Pernambucano (căpitan; 6. Kim Källström, 86) - 23. Kader Keita (9. Fred, 67), 10. Karim Benzema (27. Anthony Mounier, 81), 7. Ederson. Antrenor: Claude Puel.
Rezerve neutilizate: 30. Rémy Vercoutre - 36. Sébastien Faure, 18. Miralem Pjanic, 32. Lamine Gassama.
Arbitru: Grzegorz Gilewski; arbitri asistenţi: Maciej Wierzbowski, Rafal Rostkowski; arbitru de rezervă: Jaroslaw Zyro (toţi din Polonia); Delegat UEFA: Arno Sargsian (Armenia), observatori UEFA pentru arbitri: Nikolai Levnikov (Rusia)
Cartonaşe galbene: Nicoliţă (19), Toulalan (28).