Real Madrid şi Borussia Dortmund ar putea obţine "biletele" pentru optimile Ligii Campionilor încă de marţi, în timp ce Juventus este într-o situaţie grea după eşecul de la Pireu.
Iată programul meciurilor şi, pe scurt, situaţia din fiecare grupă:
Marţi:
Grupa A
Malmö FF - Club Atlético de Madrid
Gazdele nu au primit gol pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Campionilor de 360 de minute, incluzând aici şi preliminariile. E vorba de trei meciuri jucate cu FK Ventspils (0-0), AC Sparta Praha (2-0) şi FC Salzburg (3-0).
Juventus - Olympiacos FC
Pe 10 decembrie 2003, Juventus a învins cu scorul de 7-0 pe Olympiacos, cu ocazia singurei precedente confruntări care a avut loc între cele două echipe la Torino. A fost pentru alb-negri cea mai clară victorie din istoria lor, în meciurile din cupele europene.
Clasament:
Grupa B
FC Basel 1893 - PFC Ludogorets Razgrad
În sezonul trecut, Ludogoreţ a avut patru victorii consecutive la rând în Europa League, învingând pe PSV Eindhoven (2-0), FC Chornomorets Odessa (1-0), GNK Dinamo Zagreb (2-1) şi SS Lazio (1-0). Acum, bulgarii au 5 meciuri la rând fără victorie.
Real Madrid CF - Liverpool FC
Campioana en-titre a Europei este neînvinsă acasă în ultimele 18 meciuri jucate în competiţiile europene, mai precis din aprilie 2011. Un succes al Madridului ar duce-o în optimile de finală.
Grupa C
FC Zenit - Bayer 04 Leverkusen
Zenit a pierdut patru din ultimele şapte meciuri jucate în istoria ei acasă cu echipe germane. Cea mai recentă înfrângere a fost cea cu 4-2 suferită în meciul cu Borussia Dortmund, anul trecut, în optimi.
SL Benfica - AS Monaco FC
Benfica şi-a încheiat parcursul în faza grupelor în sezonul trecut după ce a învins de o altă formaţie franceză, PSG, cu 2-1, graţie golurilor marcate de Gaitán şi Lima, dar tot nu a reuşit să se califice. Acum, lusitanii îşi încearcă norocul contra celor de la Monaco.
Grupa D
Arsenal FC - RSC Anderlecht
În etapa a 3-a, Anderlcht a suferit a şaptea înfrângere a sa în opt meciuri jucate contra adversarelor din Anglia. Acum, va avea şansa să se revanşeze în faţa "tunarilor".
Borussia Dortmund - Galatasaray AŞ
Borussia Dortmund va obţine calificarea în optimi dacă va obţine o a doua victorie la rând în faţa formaţiei Galatasaray, după cea cu 4-0 din etapa trecută de la Istanbul. Formaţia turcă a pierdut ultimele patru meciuri jucate în deplasare în Champions League.