Tehnicianul formaţiei CSMS Iaşi, Nicolo Napoli, a declarat că este foarte fericit că a reuşit să aducă echipei ieşene prima victorie în acest sezon, după succesul obţinut în deplasare, cu Rapid, scor 1-0, în
etapa a 13-a a Ligii 1.
"Sunt fericit pentru că este prima mea victorie de când sunt la Iaşi şi în acelaşi timp prima victorie a echipei în acest sezon de Liga 1. Am jucat foarte bine în prima repriză, am deschis scorul, dar în a doua cei de la Rapid au pus mai multă presiune şi au avut câteva ocazii. Noi puteam închide meciul la acel penalty al lui Wesley, dar până la urmă am reuşit să câştigăm. Nu sunt supărat pe Wesley, s-a văzut că era obosit pentru că a alergat mult în meciul ăsta. Era foarte important să câştigăm acest meci, pentru că jucam la Bucureşti contra uneia dintre contracandidatele la retrogradare. Acum trebuie să facem totul pentru a avea continuitate", a declarat Napoli.
CSMS Iaşi a obţinut, marţi, prima victorie în actuala ediţie a Ligii 1, după ce a câştigat la Bucureşti, cu scorul de 1-0, meciul cu Rapid, contând pentru etapa a 13-a.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Wesley Lopes, în minutul 28, care a tranformat o lovitură de la 11 metri acordată după o intervenţie a lui Al. Dan asupra lui Florin Plămadă.
În minutul 89, Wesley a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Mera asupra lui Bădic, fază la care jucătorul rapidist a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.