Claudiu Keserü, atacantul echipei Steaua București, a declarat pentru site-ul FIFA că principalul său obiectiv este să joace cu naționala României la Euro 2016, cu atât mai mult cu cât turneul final va avea loc în Franța, țară în care el a evoluat timp de zece ani la mai multe echipe.
Pe planeta fotbal, în afara extratereștrilor Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau Sergio Agüero, puțini reușesc să înscrie mai mult de 10 goluri după numai 10 etape. Rari sunt cei care înscriu triple în cupele europene în numai 10 minute. Și mai rari sunt cei capabili să înscrie șase goluri într-un meci. În doar patru luni, Claudiu Keserü a izbutit toate acestea și nu are de gând să se oprească aici.
"Revenirea mea e mai degrabă o reușită. Sunt în mare formă și sper s-o țin tot așa. Aveam sentimentul că am ajuns la un sfârșit de ciclu în Franța. Steaua mi-a oferit această ocazie în mercato-ul de iarnă și am hotărât să profit de ea. Am făcut bine, dar Franța rămâne în inima mea. Ea m-a făcut să evoluez atât pe plan profesional, cât și uman", a declarat Keserü într-o franceză impecabilă, după ce a petrecut zece ani în Hexagon, la Nantes, Libourne, Tours, Angers și Bastia.
FIFA scrie că atacantul a fost îndrăgit de toți suporterii echipelor franceze pe la care a trecut, pentru combativitate, gentilețe, pentru redutabilul său picior stâng și golurile sale, 78 în total în Ligue 1 și Ligue 2.
"Toate cluburile pe la care am trecut m-au marcat, fiecare în felul lui", spune Keserü. El laudă Steaua:
"E un club mitic. E cel mai titrat aici, singurul care a reușit performanța să câștige Liga Campionilor, singurul capabil să creeze o adevărată emulație în România".
"Tata a ținut mereu cu Steaua, asta a născut inevitabil în mine un sentiment aparte pentru acest club. În plus, m-am născut în 1986, anul când echipa a câștigat Cupa Campionilor. Asta lasă urme...", a continuat el.
Keserü a înscris un hat-trick în 11 minute în UEFA Europa League în fața lui Aalborg (6-0) și o sextuplă în campionat, în luna august, în fața echipei Pandurii Târgu-Jiu (6-0). A fost ceva inedit pentru Steaua.
"Și pentru mine a fost o mare premieră", a subliniat el.
"M-a făcut să mă simt ciudat. Nu mai marcasem până atunci o triplă. Am reușit două într-un meci! Mi-a ieșit totul în acel meci... Un atacant nu se poate exprima însă fără mingile bune primite de la colegi. Și sunt mai degrabă răsfățat la acest capitol".
Lucrurile stau mai puțin bine în ce privește naționala. Keserü, deși convocat de mai multe ori, are o singură selecție și un gol, împotriva Andorrei, în preliminariile CM 2014.
"Asta lasă un mic gust de neîmplinire. Nu ține însă numai de mine... Antrenorul face niște alegeri pe care trebuie să le respect", a precizat jucătorul, a cărui soartă s-ar putea schimba odată cu venirea lui Anghel Iordănescu în locul lui Victor Pițurcă.
Acum pe locul 2 în Grupa F, România ar avea nevoie de golurile sale în cursa pentru calificarea la Euro 2016.
"Ni s-a pus eticheta de favoriți, dar trebuie să constatăm că e o grupă foarte indecisă. Finlanda are un joc foarte interesant, foarte fluid, Irlanda de Nord a reușit trei succese, Grecia are un singur punct, Ungaria arată un fotbal foarte bun, iar Insulele Feroe sunt de luat cât se poate în serios", a spus Keserü.
El nu ascunde principalul său obiectiv:
"Aș vrea mai mult ca oricine să particip la acest Euro. E în Franța... Să apăr culorile României pe pământul Franței ar fi absolut genial pentru mine".
"Din păcate, nu cred să am profilul să câștig Balonul de Aur 2014", a spus el izbucnind în râs, înainte de a conchide:
"Sigur, dau goluri, dar alții, cum e Cristiano Ronaldo, dau și mai multe și din orice colț al terenului".