Secretarul general al Federației internaționale de fotbal, Jerome Valcke, s-a plâns de faptul că unul dintre responsabilii Comisiei de Etică, Michael Garcia, cere dezvăluirea raportului dat acestui organism, afirmând că a descoperit producerea unor neregularități în procesele de alegere a Mondialelor din 2018 și 2022, încredințate Rusiei, respectiv, Qatarului.
"Este trist că directorii Comisiei de Etică au opinii diferite cu privire la un lucru atât de important", a spus Valcke, referindu-se la discrepanțele cu privire la concluziile raportului lui Garcia și ale omologului său Hans-Joachim Eckert, autorul unui coraport, un document care disculpă pe toată lumea. Valcke a refuzat să facă mai multe comentarii cu privire la intenția lui Garcia de se adresa Comitetului de Apel al FIFA, conferința de presă în care a exprimat oficialul FIFA aceste opinii fiind organizată la Pretoria (Africa de Sud).
Michael Garcia, un fost procuror federal din New York, investigator independent, ales de FIFA pentru a analiza acuzele de corupție, s-a arătat revoltat de raportul dat de Eckert, un angajat al FIFA, raport care conține "numeroase cifre și concluzii incomplete sau eronate".
Valcke se află în Africa de Sud pentru prezentarea în capitala acestei țări a două proiecte ale Asociației de fotbal sud-africane (SAFA), finanțate de Fundația pentru moștenirea Mondialului 2010, competiție care s-a desfășurat în această țară australă. SAFA va construi, cu 10 milioane de ranzi (peste 7 milioane de Euro) acordate de fond, un centru de excelență pentru dezvoltare națională și un muzeu dedicat Cupei Mondiale din Africa de Sud.
În încheiere, Jerome Valcke s-a arătat mulțumit de concluziile Comisiei de Etică. El a anunțat că a pus capăt investigației cu privire la procedurile de candidatură și adjudecare pentru următoarele două Mondiale, îndepărtând suspiciunile cu privire la presupuse cazuri de corupție și nereguli.