Cele 12 stadioane care au găzduit meciurile
Cupei Mondiale de fotbal ediția 2014 au costat cu 50 la sută mai mult decât era prevăzut inițial și doar șase dintre cele 35 de proiecte de transport public promise au fost finalizate la timp, conform unui raport încă nepublicat al Curții Federale de Conturi din Brazilia.
Arenele care au găzduit turneul final din Brazilia au fost remodelate sau construite din temelii, pentru un cost total de 8,44 miliarde reali (3,26 miliarde dolari), se precizează în cel mai complet raport asupra cheltuielilor legate de Cupa Mondială, dat publicității după încheierea competiției derulate între 12 iunie și 13 iulie 2014.
Cei mai mulți bani au fost investiți în modernizarea Stadionului Național din Brasilia, care s-a ridicat la 1,44 miliarde reali, aproape dublu față de estimările inițiale și de trei ori mai mult decât au costat unele dintre arenele care au fost reconstruite complet.
"Stadioanele au constat mult mai mult decât ar fi trebuit. Au fost niște proiecte faraonice și am rămas cu niște 'elefanți albi'", a declarat Amir Somoggi, un consultant financiar și de marketing, care colaborează cu unele dintre cele mai mari cluburi din Brazilia.
În timp ce multe dintre stadioane s-au finalizat în ultimul moment, iar proiectele de transport public au fost incomplete sau abandonate, a existat teama că Mondialul 2014 ar putea fi unul haotic. Turneul din Brazilia a fost considerat, însă, un succes, neexistând mari probleme de organizare, titlul de campioană mondial revenind selecționatei Germaniei, care a învins în finală reprezentativa Argentinei, cu scorul de 1-0 după prelungiri.
Raportul de 130 de pagini al Curții Federale de Conturi din Brazilia afirmă în mod clar că mai sunt încă multe lucruri de făcut. Guvernul brazilian a promis 26 de aeroporturi noi, însă numai 14 au fost finalizate la timp, și doar 6 dintre cele 35 de proiecte de transport public au fost terminate până la startul competiției, se arată în raportul care urmează să fie dat publicității luni.
Brazilia va organiza și Jocurile Olimpice de vară din anul 2016, la Rio de Janeiro, iar administrația celui de-al doilea mare oraș al țării susține că pregătirile sunt în grafic, deși există anumite temeri legate de bazele care urmează să găzduiască întrecerile de yachting și golf.