Tehnicianul echipei Dinamo Kiev, Serhiy Rebrov, a declarat, după meciul câştigat în faţa Stelei, scor 2-0, că formaţia bucureşteană, deşi nu a obţinut calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, a jucat foarte bine.
"Am avut un meci destul de greu şi chiar dacă nu s-a calificat, Steaua a jucat foarte bine. Steaua are jucători buni şi sper ca pe viitor să fie o echipă şi mai puternică şi îi vom susţine permanent. Sunt mulţumit de jocul făcut de echipa mea. Vreau să le mulţumesc fanilor care au venit până aici, iar acum ne pregătim de o binemeritată vacanţă", a spus Rebrov.
Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa ucraineană Dinamo Kiev, şi a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, încheind
grupa J pe locul 3. Golurile au fost marcate de Andriy Yarmolenko (71) şi Jeremain Lens (90+4).