Pasionaţii de fotbal nu pot rata partida de astăzi, dintre Liverpool şi Arsenal Londra, care se va disputa de la ora 19:00 în etapa a 17-a din campionatul Angliei. Meciul va începe la ora 19:00 şi va fi transmis în România de postul Eurosport.
Avem de-a face cu două echipe cu o istorie bogată, dar care în acest sezon şi-au dezamăgit suporterii. Cele două formaţii se clasează departe de primul loc al clasamentului, ocupat de Chelsea la egalitate de Chelsea şi Manchester City. "Cormoranii", ocupanţi ai locului 11, se pot consola în acest sezon doar cu Cupa Ligii Angliei, competiţie în care au ajuns în faza semifinalelor.
La gazdele de astăzi, cea mai mare dezamăgire a sezonului a fost atacantul Mario Balotelli, adus în vară de la Milan pentru a-l înlocui pe Luis Suarez.
Arsenal (locul 7) a arătat un joc mai bun decât Liverpool în acest campionat, mai legat, mai omogen, iar echipa lui Arsene Wenger a facut si meciuri foarte bune, ceea ce nu se poate spune despre cealalta combatanta de astazi.
Astăzi, de la Liverpool, va lipsit printre alţii chiar Balotelli, suspendat. De asemenea, nu vor putea juca accidentaţii Flanagan, Johnson şi Sturridge. În dubiu este prezenţa lui Lovren.
Şi "tunarii" au o mulţime de absenţi, mai exact Abou Diaby, Arteta, Koscielny, Gnabry, Miyaichi, Ozil, Ospina, Ramsey şi Wilshere. Prezenţele pe teren ale lui Monreal, Oxlade-Camberlain şi Walcott stau sub semnul întrebării.
Ultimele 5 confruntări directe între Liverpool şi Arsenal:
6/02/14: Arsenal 2-1 Liverpool
08/02/14: Liverpool 5-1 Arsenal
03/11/13: Arsenal 2-0 Liverpool
31/01/13: Arsenal 2-2 Liverpool
02/09/12: Liverpool 0-2 Arsenal
03/03/12: Liverpool 1-2 Arsenal
Ultimele 5 meciuri jucate de Liverpool:
18/12/14 Bournemouth 1-3 Liverpool
14/12/14 Manchester United 3-0 Liverpool
10/12/14 Liverpool 1-1 FC Basilea
06/12/14 Liverpool 0-0 Sunderland
03/12/14 Leicester 1-3 Liverpool
Ultimele 5 meciuri jucate de Arsenal:
14/12/14 Arsenal 4-1 Newcastle
10-12-14 Galatasaray 1-4 Arsenal
06-12-14 Stoke 3-2 Arsenal
04-12-14 Arsenal 1-0 Southampton
29-11-14 West Bromwich 0-1 Arsenal
Echipele probabile:
Liverpool (3-4-3): Jones, K. Tourè, Skrtel, Lovren, Henderson, Gerrad, Lucas, Markovic, Coutinho, Sterling, Lallana. Allenatore: Rodgers.
Arsenal (4-2-3-1): Szczensy, Debuchy, Cambers, Mertesacker, Gibbs, Oxlade-Chamberlain, Flamini, Welbeck, Cazorla, Sanchez, Giroud.
RomanianSoccer