FC Liverpool a anunţat, sâmbătă, pe Twitter, că mijlocaşul Steven Gerrard, care va părăsi gruparea engleză la finalul acestui sezon, va juca din vară în Statele Unite ale Americii.
"Steven Gerrard confirmă că va pleca în SUA în această vară", este anunţul clubului Liverpool.
Potrivit mirror.co.uk, Gerrard este dorit de mai multe echipe din campionatul american, iar Los Angeles Galaxy i-ar oferi englezului un contract pe patru ani în valoare totală de 20 de milioane de lire sterline.
Steven Gerrard nu-şi va prelungi contractul cu Liverpool, care expiră în luna iunie, astfel că va părăsi gruparea engleză după 16 ani, a anunţat vineri clubul din Premier League.
Gerrard a jucat aproape 700 de meciuri în 16 ani la Liverpool, fiind căpitanul echipei. El a câştigat Liga Campionilor în 2005, Cupa UEFA în 2001, Cupa Angliei în 2001 şi 2006 şi Cupa Ligii Angliei în 2001, 2003 şi 2012.